Impreuna

Il rog pe Dumnezeu sa-mi conduca pasii in acest demers, pentru a construi punti - intre parinti si parinti, copii si parinti, copii si copii, copii si cadre didactice, cadre didactice si parinti, medici si copii, parinti si medici, psihopedagogi si copii, oameni duhovnicesti si noi toti.

Avem nevoie toti de toti.

ADHD-ul este o taina.

ADHD-ul este o cruce (o incercare).

ADHD-ul este o provocare.

ADHD-ul este un bine deghizat in rau.

Fiindca ADHD-ul este o suferinta grea care afecteaza copiii - ce vor deveni adolescenti, tineri, adulti - adica vor fi membrii societatii in care vom trai toti.

Pe acest blog isi vor exprima si expune experientele, parerile, trairile, punctele de vedere, propunerile, toti cei enumerati mai sus. Incet , incet, cred ca Dumnezeu ne va lumina ca impreuna sa gasim raspunsuri si vindecari. Pentru noi toti.

Doar impreuna.

Voi incepe eu, mama.

I. Ce spune mama.

Partea I

Baiatul meu are acum 15 ani si a fost diagnosticat -ADHD- la 8 ani.

Problemele au inceput la 6 ani, odata cu integrarea (sau mai degraba ne-integrarea) in colectivul de copii din gradinita. Mihai era atunci unul din foarte putinii copii care vorbeau limba germana mai bine decat romana - gradinita era germana. Apoi a mers la liceul german ("Goethe"), unde din nou a fost printre putinii copii care stiau cu adevarat limba germana (limba de predare). Ceea ce nu l-a ajutat deloc. Fiindca el nu putea sta linistit in banca, se plimba mereu in clasa de la o banca la alta, vorbea neintrebat, intrerupea pe oricine, nu termina ce i se dadea de facut, se plictisea si nu dadea semne ca ar intelege cuvantul "disciplina". Era extrem de vesel, expansiv, extrovertit, plin de entuziasm si iubire pentru toti, gata sa ajute pe oricine la orice. Dar toate calitatile lui erau nimic pentru doamna invatatoare care trebuia sa-si tina orele in conditii normale. De aceea, la terminarea primului trimestru (clasa a I a) mi-a spus raspicat sa-l mut din clasa ei, pentru ca nu-si poate manifesta activitatea didactica din cauza copilului meu. Sedintele cu parintii, la care participam, erau un scandal. Parintii stiau si clamau un singur lucru: ori pleaca al meu copil, ori ei isi muta-n alte clase proprii copii. O invatatoare tanara si curajoasa, plina de bunavointa, a inteles durerea mea si a acceptat sa-l ia in clasa ei.

A fost inceputul unui sir nesfarsit de mutari din clasa-n clasa, din scoala-n scoala...

Voi continua istorisirea mea - in episoade - pana voi ajunge in prezent.