luni, 22 iunie 2009

S-o ajutam pe Carmen!



Carmen are 7 ani şi este o fetiţă frumoasă, cu ochi mari în care se oglindeşte cerul. Carmen, iubită de părinţi şi de cei care au avut bucuria să o întâlnească, pentru că ea cucereşte prin gingasie, ştie poezii, ştie să zâmbească şi ştie să răspândească în jurul ei iubire.
Dar Carmen e foarte bolnavă, ea suferă de Tetrapareză spastică şi are nevoie de tratament.
Carmen vă cere ajutorul, prin intermediul mamei sale.„Mă numesc Ivan Violeta şi am o fetita de 7 ani, pe care o cheamă Ivan Carmen şi care, din nefericire, are probleme motorii sub denumirea de Terepareza spastica.Totul a început încă din momentul naşterii, fiind o naştere prematură, la 6 luni şi jumătate. Aparatul respirator fiind slab dezvoltat, a făcut o insuficienţă respiratorie în urma căreia au fost distruşi o serie de neuroni care răspundeau de mers.Din cauza unui sistem sanitar precar, diagnosticul corect i-a fost pus abia când avea 9 luni, moment în care am început recuperarea, care, din păcate, este aşa de anevoioasă!Recuperarea am început-o la Băile “1 Mai” unde până acum am fost de 25 de ori, am mai fost la Bucureşti la spitalul Budimex şi, cu ajutorul unor persoane cu inimă mare, am reuşit să ajungem o dată şi în Ucraina la tratament.
La vârsta de 3 ani a fost operată la picioare pentru alungire de tendoane, la Mangalia.Toate aceste tratamente au fost foarte costisitoare şi din păcate starea ei nu este încă cea dorită, adică să se poată deplasa singură, aşa că tratamentul trebuie continuat.Tratamentele din ţară le-am suportat singuri, singurul ajutor l-am primit atunci când am plecat în Ucraina, unde costul unei cure de tratament (2 săptămâni) este foarte ridicat pentru salariile noastre (costul este de 3000 euro).
Rezultatele au fost slabe, medicii de acolo spunând că rezultate maxime se pot obţine după câteva cure de tratament, ceea ce pentru noi este imposibil din punct de vedere financiar.Aşa că eu ca mama disperată din dorinţa de a-şi vedea copilul bine, vă rog pe toţi aceia care pot să ne ajute chiar şi cu o sumă infimă, vă rog din suflet să o faceţi, pentru că mai devreme sau mai târziu Dumnezeu o să vă răsplătească.Vă mulţumesc anticipat.” Acesta este apelul pe care o tânără mamă îl face pentru a vă cere ajutorul.
Pe Violeta o cunosc foarte bine, e verisoara mea şi am copilărit împreună iar pe Carmen am îndrăgit-o din prima clipă în care am văzut-o. E o minune de copil.Vă rog din suflet să îi daţi o mână de ajutor şi dacă nu puteţi altfel, o rugăciune să spuneţi pentru Carmen şi părinţii ei.
Daca doriţi şi puteţi să o ajutaţi, faceţi o donaţie, cât de mică într-unul dintre conturile bancare deschise la BRD, pe numele mamei, Ivan Violeta.Cont IBAN RO 17 BRD E 060 SV 148 8654 0600 (RON)Cont IBAN RO 13 BRD E 060 SV 148 8662 0600 (EURO)SWIFT: BRDE ROBU

Sursa:http://ramurainflorita.blogspot.com/2009/06/va-rog-din-suflet-sa-o-ajutati-pe.html