luni, 22 iunie 2009

S-o ajutam pe Carmen!



Carmen are 7 ani şi este o fetiţă frumoasă, cu ochi mari în care se oglindeşte cerul. Carmen, iubită de părinţi şi de cei care au avut bucuria să o întâlnească, pentru că ea cucereşte prin gingasie, ştie poezii, ştie să zâmbească şi ştie să răspândească în jurul ei iubire.
Dar Carmen e foarte bolnavă, ea suferă de Tetrapareză spastică şi are nevoie de tratament.
Carmen vă cere ajutorul, prin intermediul mamei sale.„Mă numesc Ivan Violeta şi am o fetita de 7 ani, pe care o cheamă Ivan Carmen şi care, din nefericire, are probleme motorii sub denumirea de Terepareza spastica.Totul a început încă din momentul naşterii, fiind o naştere prematură, la 6 luni şi jumătate. Aparatul respirator fiind slab dezvoltat, a făcut o insuficienţă respiratorie în urma căreia au fost distruşi o serie de neuroni care răspundeau de mers.Din cauza unui sistem sanitar precar, diagnosticul corect i-a fost pus abia când avea 9 luni, moment în care am început recuperarea, care, din păcate, este aşa de anevoioasă!Recuperarea am început-o la Băile “1 Mai” unde până acum am fost de 25 de ori, am mai fost la Bucureşti la spitalul Budimex şi, cu ajutorul unor persoane cu inimă mare, am reuşit să ajungem o dată şi în Ucraina la tratament.
La vârsta de 3 ani a fost operată la picioare pentru alungire de tendoane, la Mangalia.Toate aceste tratamente au fost foarte costisitoare şi din păcate starea ei nu este încă cea dorită, adică să se poată deplasa singură, aşa că tratamentul trebuie continuat.Tratamentele din ţară le-am suportat singuri, singurul ajutor l-am primit atunci când am plecat în Ucraina, unde costul unei cure de tratament (2 săptămâni) este foarte ridicat pentru salariile noastre (costul este de 3000 euro).
Rezultatele au fost slabe, medicii de acolo spunând că rezultate maxime se pot obţine după câteva cure de tratament, ceea ce pentru noi este imposibil din punct de vedere financiar.Aşa că eu ca mama disperată din dorinţa de a-şi vedea copilul bine, vă rog pe toţi aceia care pot să ne ajute chiar şi cu o sumă infimă, vă rog din suflet să o faceţi, pentru că mai devreme sau mai târziu Dumnezeu o să vă răsplătească.Vă mulţumesc anticipat.” Acesta este apelul pe care o tânără mamă îl face pentru a vă cere ajutorul.
Pe Violeta o cunosc foarte bine, e verisoara mea şi am copilărit împreună iar pe Carmen am îndrăgit-o din prima clipă în care am văzut-o. E o minune de copil.Vă rog din suflet să îi daţi o mână de ajutor şi dacă nu puteţi altfel, o rugăciune să spuneţi pentru Carmen şi părinţii ei.
Daca doriţi şi puteţi să o ajutaţi, faceţi o donaţie, cât de mică într-unul dintre conturile bancare deschise la BRD, pe numele mamei, Ivan Violeta.Cont IBAN RO 17 BRD E 060 SV 148 8654 0600 (RON)Cont IBAN RO 13 BRD E 060 SV 148 8662 0600 (EURO)SWIFT: BRDE ROBU

Sursa:http://ramurainflorita.blogspot.com/2009/06/va-rog-din-suflet-sa-o-ajutati-pe.html

luni, 13 aprilie 2009

Campanie -Asociatia Inima Copiilor

Doamne ajuta!
Poate ati aflat din mass media despre campania pentru infiintarea primei clinici de chirurgie cardiovasculara pediatrica din Bucuresti la Spitalul Marie Curie ( Budimex). Avem ocazia sa ajutam copiii cu malformatii congenitale de cord. Niciodata nu se vor putea aduna atitia bani pentru cei 1000 de copii care se nasc anual cu aceste probleme grave pentru a-i trimite in strainatate.Sunt medici de mare valoare profesionala si umana care vor sa se intoarca in tara si sa ajute.Pana acum din partea autoritatilor nu s-a realizat nimic.
Va rog sa ajutati in mediatizarea pe Internet a campaniei initiate de Asociatia Inima Copiilor pentru infiintarea acestei clinici . Informatii suplimentare, banere, spot-uri video si audio puteti gasi pe site-ul http://www.inimacopiilor.ro. Dumnezeu sa va rasplateasca bunavointa!
Daniela Dragnea




















luni, 6 aprilie 2009

miercuri, 1 aprilie 2009

Anunt umanitar


ANUNT UMANITAR
Oprean Corina, mama a doi copii din localitatea Deva jud. Hunedoara are urgent nevoie de ajutorul nostru!A fost diagnosticată cu o tumoare pe creier, care i-a rupt un vas de sânge, medicii din Timişoara unde este acum internată în stare gravă îi dau o şansă de 40% pentru a supravieţui, dar spun totodată că îi dau 90% şanse de a supravieţui dacă va face o intervenţie chirurgicală în Germania. Această operaţie nu se poate face în ţară, iar costul estimat este de 100000E. Deoarece situaţia financiară a familiei nu-i permite plata intervenţiilor medicale, orice sumă din partea noastră este binevenită.Pentru donaţii poate fi folosit contul:RAIFFEISEN BANKAdresa : B-dul Iuliu Maniu nr. 18 , Deva, 2700 - jud HunedoaraTel: +40 254 213 911Fax: +40 254 213 009Link catre pagina oficiala : www.raiffeisen.roOprean Samuel CristianCont Euro: Cont IBAN: RO47RZBR0000060011138542 Unitate: 28-AGENT.DEVACont Lei: Cont IBAN: RO74RZBR0000060009847665 Unitate: 28-AGENT.DEVAPublicat de Sorin M. la 9:21 PM , aici: http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/2009/03/oprean-corina-mama-doi-copii-are-nevoie.html




luni, 23 martie 2009

Darul Marianei

Multumesc, Mariana, suflet bun si frumos! Te astept sa revii!

luni, 16 februarie 2009

Homeopatia

Pentru documentare -http://viatalatara.wordpress.com/, va recomand sa cititi toate postarile cu acest subiect de pe acest blog, cu atentie. De asemenea, puteti citi si aici-http://www.homeopatie.ro/index.php.
Nu am incercat acest tip de terapie, dar am de gand s-o fac. Cu sublinierea faptului ca medicul care o practica, asa cum bine scrie si in blogul recomandat, trebuie sa fie crestin ortodox.

luni, 2 februarie 2009

"Bioenergoterapia" si alte "terapii neconventionale"...


Am fost intrebata de mai multe mamici daca am incercat diferite metode de tip "bioenergoterapie"... mamicile respective fiind interesate de ceea ce considera "metode naturiste", mai putin interesate(sau increzatoare) in medicina alopata.

Intai ca "metodele naturiste"-care includ si homeopatia, sa zicem - nu includ si nu pot fi confundate cu "bioenergoterapia" sau alte asemenea "metode". Sunt distinctii importante care trebuie facute. Daca esti si crestin ortodox, nu vei recurge niciodata la "bioenergoterapie" sau alte asemenea. Deci nu, nu am recurs si nu sfatuiesc pe nimeni sa recurga la asemenea practici periculoase si nerecomandate nici de Biserica, nici de medicina alopata.

Staretul M-rii Sf. Antim Ivireanul din Bucuresti, arh. Mihail Stanciu(in imagine) scrie foarte clar in cartea sa "Sensul creatiei" (sub indrumarea Parintelui Adrian Fageteanu), ce sunt de fapt aceste practici. Iata un pasaj din aceasta carte:

"Conceptia deista conform careia Dumnezeu este separat de lume a provocat si separatia omului fata de cosmos. Aceasta gandire dualista 'a dat nastere la structuri si la scheme de dominatie care au favorizat exploatarea nemiloasa a naturii de catre om'(pr. prof. dr. Dumitru Popescu). Omul s-a folosit de tehnologie pentru a-si satisface apetitul patimas, intervenind iresponsabl in armonia dintre fapturi si creand dezbinare si intre ele. Dezechilibrul introdus de om in natura, in conditiile in care se continua ritmul actual al secularizarii si al poluarii, tinde sa cuprinda intreaga planeta si sa ne inghita pe toti intr-o uriasa necropola.(...)Ca o reactie la aceasta mentalitate autonoma si secularizata au aparut in Occident o serie de curente si de organizatii pacifiste si ecologiste care promoveaza nu numai niste indemnuri care sa-l sensibilizeze pe om fata de fenomenul distrugerii naturii , ci (ceea ce este mai subtil) o intreaga ideologie neopagana, un ciudat amestec al tuturor religiilor si filozofiilor care se propune lumii ca 'religie a viitorului'.Departe de a-si sustine o teorie oficiala coerenta, miscarile hippy, flower-power, new-age, reprezinta un amalgam confuz ce cuprinde scientismul occidental si misticismul extrem-oriental, teozofia, ocultismul si adorarea naturii. Nu este de mirare ca in randurile adeptilor acestei miscari, revoltati si frustrati de plictiseala si monotonia unei vieti interioare si sociale anormale, exista tendinta exploatarii unor domenii existentiale noi, cunoscute sub numele de experiente paranormale sau extrasenzoriale - a se citi vrajitorie, bioenergie, radiestezie, parapsihologie, mediumism, yoga, etc. Aceste curente ideologice pun in circulatie nu numai niste desertaciuni esoterice ale paganismului antic pe care le speram demult ingropate, ci si un anumit misticism bolnav dominat de ignoranta si de o stare de frica de natura oculta. O parte din aceste experiente mult cautate azi tin exclusiv de domeniul fanteziei si al escrocheriei ieftine, o alta parte de domeniul ocultismului si al demonismului si, in fine, o alta parte de domeniul patologicului (de multe ori ele se si intrepatrund). De aceea gasim amestecate in aceste experiente felurite incantatii hipnotice si practici de magie si de sugestie, iar adeseori chiar folosirea muzicii si a drogurilor psihedelice."

(Ieromonah Mihail Stanciu, "Sensul creatiei" -Asezamantul Studentesc Sf. Ap. Andrei, Slobozia, 2000)

Asadar aceste practici nu pot aduce in nici un caz insanatosirea cuiva. Vorbind cu un medic psihiatru ortodox despre "bioenergoterapie" mi s-a atras atentia ca aceste practici folosesc energiile naturale ale corpului uman, dar si alte energii care se strecoara fara sa poata fi controlate -acestea din urma fiind de naturi necunoscute si distructive pe termen scurt sau lung.

Parintii copiilor cu adhd sunt in general disperati, ar face orice sa-si vada copilul "normal". Eu sunt unul din acesti parinti. Dar stiu ca ceea ce l-a ajutat si il ajuta pe copilul meu, de aceea si recomand- din experienta- si altor parinti, a fost biserica, medicul psihiatru si, in unele cazuri sau pe anumite perioade psihologul.

Daca aveti posibilitatea, nu ocoliti M-rea Sf. Antim, unde il veti cunoaste pe staretul Mihail Stanciu si veti intelege ce ne lipseste si ce trebuie sa facem pentru copiii nostri dar...si pentru noi.

vineri, 30 ianuarie 2009

Medicul specialist despre ADHD

"Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHd) este o tulburare cronica ce apare in copilarie, dar poate persista si la adult. Cele mai suparatoare manifestari la ADHA sunt neatentia, hiperctivitatea (copilul nu poate sta fara sa se miste) si comportamentul impulsive (copilul nu are rabdare, nu tolereaza sa I se spuna “nu”).

Simptomele afectiunii se grupeaza in :
- inatentie: face greseli din neatentie (nu-si face temele, isis pierde lucrurile, ), nu poate fi atent la ore sau cand se joaca (isi face de lucru in ore, este nelinistit, nu poate duce un joc pana la capat), are dificultati in a urma instructiuni mai ales daca acestea sunt lungi, nu-I plac sarcinile care necesita effort mental sustinut, poate fi usor distras, este uituc.
- Hipercativitate-impulsivitate: se ridica de pa scaun in timpul orelor sau cand trebuie sa stea asezat mai mult timp, se misca tot timpul, vorbeste neintrebat, nu poate sa-si astepte randul, nu se poate juca in liniste, ii intrerupe pe ceilalti in conversatie sau joc, vorbeste mult, alearga multi si se catara ori de cate ori are ocazia.

Majoritatea copiilor sunt energici si capacitatea lor de concentrare a atentiei depinde de gradul de interes pe care il au fata de o activitatre. In cazul copiilor cu ADHD aceste manifestari depasesc media, devenind suparatoare atat acasa cat si la scoala. Aceste simptome determina afectari ale adaptarii scolare, in grupul de copii si acasa.

Cauzele afectiunii nu sunt deplin cunoscute. Se presupune ca este vorba de alterari functionale ale unor structuri cerebrale. De asemeni, s-a observat ca ADHD se grupeaza in anumite familii, daeci exista o componenta genetica. Anumiti factori de mediu par sa fie implicate: fumatul, consumuil de droguri si expunerea la toxine in timpul vietii intrauterine, cat si expunerea copilului la substante toxice din mediu (cum ar fi plumbul).

Diagnosticul se stabileste de catre psihiatrul de copii in urma unei evaluari complexe care implica o echipa multidisciplinara: medic, psiholog, educator. Evaluarea cuprinde un istoric familial, scolar si medical, examen medical(pentru a exclude alte afectiuni fizice) si unul psihiatric, plus evaluarea limbajului si a dezvoltarii mentale si cautarea unor simptome de depresie, anxietate sau tulburari de somn. Medicul trebuie sa obtina informatii exhaustive de la parinti, bunici, bona, educatori din gradinita si profesorii copilului, pentru a putea determina atat diagnosticul cat si gradul de afectare sociala si educationala a copilului.

In unele cazuri, ADHD nu este singura problema a copilului; aceasta se poate asocial cu:
- tulburarea de opozitie, in care copilul are un comportament negativist, sfidator si ostil fata de figurile de autoritate
- tulburarea de conduita care este mai severa decat tulburarea de opozitie si se caracterizeaza printr-un comportament antisocial: furt, minciuna, vagabondaj, absenteeism scolar, agresivitate, relatii sexuale precoce
- depresia
- tulburarea de anxietate apare destul de frecvent la copiii cu ADHD .
- tulburari de invatare ce pot necesita educatie speciala
- tulburarea Tourette ce se caracterizeaza prin prezenta unor ticuri vocale si motorii compulsive.
- Intarzierea mentala

Tratamentul ADHD trebuie sa implice copilul, parintii, rude, prieteni si profesori pentru a avea success. In primul rand interventia este de tip psihoterapie. Educarea parintilor si profesorilor cu privire la ADHD va creste complianta la tratament si o mai buna integrare in scoala. Tipurile de psihoterapie folosite sunt: terapia comportamentala, terapia de familei, trainingul abilitatilor sociale, grupurile de sprijin si trainingul abilitatilor de parenting.
Pentru profesori ar trebui organizate cursuri de informare in ce priveste ADHD cat si tehnici de abordare a copilului cu ADHD. Excluderea acestuia din clasa, pedepsirea cu note proaste pentru comportamentul nedori, ridiculizarea si umilirea in fata clasei sunt grave erori pe care profesorii le pot face.
De asemeni parintele trebuie sa se informeze despre ce insemna ADHD, sa discute cu medical despre cele mai suparatoare comportamente ale copilului. De cele mai multe ori esrte nevoie ca parintele sa-si modifice modul de relationare cu copilul, de pedepsire si recompensare a acestuia.

Medicatia. Exista cazuri in care este necesara introducerea medicatiei. Dincolo de teama parintilor si informatiile gresite pe care acestia le-au primit, chimioterapicele sunt destinate unei reechilibrari a neurotransmitatorilor cerebrali.
In momentul de fata in Romania se folosesc doua tipuri de medicatie specifica pentru ADHD: Atomoxetina (Strattera) si Metilfenidatul (Concerta). Acestea pot ameliora semnificativ semnele si simptomele de inatentie si hiperactivitate. Din nefericire, ca orice medicament, acestea pot avea si efecte secundare nedorite: pierderea apetitului cu scadere in greutate, nervozitate, probleme cu somnul, ticuri – pentru metilfenidat, iar pentru atomoxetina: simptome gastro-intestinale (greturi si varsaturi, dispepsie, constipatie, apetit scazut), urticarie, rinoree, insomnii, ameteli. Utilitatea folosirii medicatiei, tipul acesteia si dozele vor fi recomandate de medicul psihiatru.
De asemeni poate fi folosita medicastie pentru tratarea comorbiditatilor: antidepresive, anxiolitice si antipsihotice.

Evolutia pacientului depinde de mai multi factori: severitatea afectiunii, complianta si raspunsul la tratamentul medicamentos, coeficientul de inteligenta al copilului, succesul tehnicilor de psihoterapie, prezenta sau absenta unor afectiuni associate.
ADHD este o boala care afecteaza mai multe arii din viata pacientului: relatia cu parintii, activitatea scoalara, relatiile cu alti copii. De aceea este necesara o diagnosticare cat mai precoce si un tratament adecvat si complet pentru a reusi integrarea acestor copii in familie si societate."
Dr. Nicoleta Beaca

marți, 27 ianuarie 2009

Despre ereditate - altfel...

Toata lumea este de acord ca adhd este o tulburare ereditara. Ceea ce suna ca o sentinta definitiva si irevocabila. S-a spus ca adhd nu se vindeca. Se pot ameliora diferite probleme, dar vindecare totala nu ar exista. Ca parinte, sa accepti un asemenea verdict este de fapt cu neputinta.
Iata si o alta abordare a problemei ereditatii :
"Ereditatea nu fixeaza pozitii fatale, din care nu putem iesi, ci limite mai mult sau mai putin fixe, dupa cum e vorba despre o insusire sau alta, in cadrul carora mediul ne fixeaza pozitia. Cand mediul interior sau exterior e favorabil genezelor recesive, energia lor latenta nu intarzie sa rabufneasca prin subconstient asupra constiintei si astfel s-o inlature, s-o intunece, samd. E cu putinta, pentru fericite exceptii, despovararea de sub o mostenire mizerabila? Da, e cu putinta, cu pretul si cu osteneala unei vieti curate. Puterile credintei, amplificate de puterea si binecuvantarea lui Dumnezeu, au influenta nebanuit de mare asupra eventualelor noastre infirmitati. Dumnezeu pe toti ii trimite inzestrati si in stare sa fie drepti."
Am citat din cartea "Parintele Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din secolul XX" -o sinteza a gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de capete intocmita de Arh. Teofil Paraian, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002.
Cu alte cuvinte, ceea ce la om este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta.
Mai departe voi cita dintr-o carte pe care o recomand tuturor -"Terapeutica bolilor spirituale" de Jean-Claude Larchet (Ed. Sophia, Buc.,2001 - dar se mai gaseste, de ex. la pangarul Manastirii Sf. Antim din Bucuresti). Imi cer iertare pentru un demers pe care incerc sa-l fac desi nu sunt calificata. Singura mea calificare este cea de parinte si -cu mila lui Dumnezeu - de crestin ortodox. In postarea viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi cita din aceasta carte si nadajduiesc sa inceapa astfel conturarea posibilitatii reale de vindecare desavarsita a adhd.

duminică, 25 ianuarie 2009

Cuvinte pentru parinti

"Trebuie evitata stigmatizarea, trebuie evitate exprimarile de tipul 'Copilul are o boala psihica...', 'Acest elev are adhd...'. Nu astfel, ci 'Copilul are o dizabilitate sau o disfunctie care se va ameliora'.

Problema lui, disfunctia lui, se datoreaza unor modificari chimice in functionarea neurotransmitatorilor din creier - multe cercetari au dovedit deja acest fapt si care sunt ariile din creier implicate in aparitia deficitului de atentie sau agitatie.

Trebuie sa existe o permanenta comunicare intre dv si invatatoare sau profesor, dar discreta si nu stigmatizanta, ci creatoare.

Este nevoie de multa rabdare si colaborare intre membrii familiei si ceilalti (scoala, rude, vecini, etc). Persoana care ingrijeste cel mai mult copilul, mama de obicei, nu trebuie lasata singura in aceasta dificila si obositoare 'meserie'.

Regulile care se stabilesc impreuna cu terapeutul vor fi respectate de toate persoanele implicate in ingrijirea copilului (bunici, frati, surori mai mari, bona, etc).

Copilul dv are nevoie de un mediu familial ordonat, nu haotic, aceasta este regula de aur uneori greu de respectat cand mama este singura cu copilul si tatal toata ziua la serviciu sau deloc, sau cand bunicii vor sa-si impuna regulile lor care au dat roade, este adevarat, dar cu un altfel de copil, nu cu unul special.

Rolul dv este sa incurajati copilul pentru cel mai mic progres, sa aratati ca va bucurati sincer (chiar daca trebuia sa scrie 10 exercitii, faptul ca a reusit sa scrie 2 tot trebuie apreciat; ce simte copilul cand mama spune 'Bravo! Ai facut 2 exercitii!' , fata de o mama care spune "Ah! Nu ai facut decat 2 exercitii...'...)

Utilizarea mesajelor scurte si clare de incurajare sau de dezaprobare, cu oferirea altei alternative, reprezinta o alta regula importanta. Invatati sa transmiteti mesaje pe care sa fiti sigura ca le-a receptat, prea multe explicatii obosesc si nu isi ating scopul."

Prof. Dr. I. Dobrescu - "Copilul neascultator, agitat si neatent"

As adauga sa nu minimalizati rolul umorului in relatia dv cu copilul! Chiar daca nu aveti deloc dispozitie, o gluma destinde atmosfera aproape miraculos si-l face pe copil mult mai interesat si receptiv la ceea ce doriti sa-i solicitati!

Asigurati-va nu ca va iubiti copilul- ceea ce pare normal si de la sine inteles -, ci ca IL PLACETI SI APRECIATI ASA CUM ESTE! Chiar daca va simte iubirea, va simte si dezamagirea, si tristetea, si ingrijorarea, si neplacerile, si incordarea...

joi, 22 ianuarie 2009

Marturia unui suflet mare...


"Eram studenta in anul III la Facultatea de Teologie, cand o colega a venit la mine (stiind cat de mult iubesc copiii si cat imi place sa lucrez cu ei) si m-a rugat sa ajut o prietena de-a ei, care are un copil "mai agitat si neatent", mi-a spus ea, si careia i s-a recomandat ca o persoana din afara familiei sa lucreze cu fiul sau. Mi-a spus ca stie ca am experienta cu copiii ( am terminat liceul pedagogic,in cadrul practicii pedagogice am lucrat si cu copiii cu deficiente de intelect) si ca stiind cata rabdare am, eu sunt cea mai in masura sa o ajut. Nu mi-a dat prea multe detalii, mi-a spus doar ca stie ca ma voi descurca si ca trebuie sa fac o fapta buna si sa imi ajut aproapele. Un lucru important insa, pe care mi-a fost dat sa il descopar singura, a fost faptul ca Mihai (asa il cheama pe copil), elev in clasa a VI-a pe atunci, era diagnosticat cu ADHD.
In fine, m-am dus la "interviu", am stat mult de vorba cu Mihai si cu mama lui, si, la prima vedere, copilul parea atat de inocent si dornic sa invete, stia ca sansele sa treaca clasa ii sunt foarte mici daca nu este ajutat de cineva, asa ca m-a rugat insistent sa ii accord sansa pe care mai toti i-o refuza. Nu ma interesa ce mi se spunea de cei din jur"ai grija, nu te duce, o sa iti manance zilele…" Ce trebuia sa fac: sa il supraveghez la teme, sa invatam impreuna, sa ii explic ce nu a inteles.... Initial mergeam 3 zile pe saptamana, mai apoi 5, in fiecare dimineata.
La inceput, de dragul meu, se straduia sa faca toate temele, sa invete, incerca sa imi demonstreze mie ce voia de fapt sa isi demonstreze lui insusi (ca poate mai mult decat cred cei din jur). Stateam mult de vorba cu el, pentru ca, aproximativ la 20-30 minute, cand vedeam ca oboseste, faceam cate o pauza de recreere, si atunci imi povestea cum e la scoala, cum il privesc profesorii, cum se intelege cu mama lui, cu colegii…Asa am aflat ca "la ore, desi ridica mana sa raspunda, profesorii il ocoleau, pentru ca e agitat si vorbeste in timpul orei, si il ascultau numai cand vor ei, si de cele mai multe ori atunci nu e pregatit, si ia note mici"; colegii, pentru simplul fapt ca se manifesta asa la ore, tot timpul il intaratau sa faca "nebunii" si el in inocenta lui le facea, si chiar daca de multe ori, vina nu ii apartinea, el era cel pedepsit de toti. Datorita faptului ca mama lui se saturase de cate ori il mutase disciplinar din scoala in scoala, deja rabdarea sa ajungea la limita. De multe ori il ameninta ca daca mai face prostii pe mine nu o sa ma mai vada, ci va veni altcineva sa il ajute la teme, si ca il va muta la internat pt copiii cu probleme. Mihai mergea des la biserica, si se intelegea foarte bine cu parintele, se spovedea destul de des, se impartasea, si dupa aceea erau mai linistiti, si el si mama lui. Insa de multe ori, din cauza celor din jur, isi punea intrebari existentiale, nu intelegea de ce trebuie sa mearga la scoala, intr-un loc unde e chinuit efectiv de colegi, unde nimeni nu ii e prieten ci toti il considera o jucarie de manipulat; de ce Dumnezeu, despre care a invatat atatea inca din frageda pruncie, nu il ajuta si pe el, si il lasa sa faca tot ce face…de ce nu il opreste. De multe ori avea tendinta sa nu mai creada in El, si sa isi faca propriile legi. Pentru a avea prieteni, era in stare de orice. Intr-o zi a spart geamul unei masini, ca sa ii demonstreze unui coleg ca face ce ii spune si ca merita sa fie prietenul lui. In inocenta lui, nu isi dadea seama cat rau isi facea lui insusi si celor din jur, tot ce isi dorea e sa aiba prieteni, dar toti il ocoleau, pentru comportamentul lui.
In tot acest timp, incercam din greu sa il mentin pe linia de plutire la scoala, sa ii aduc argumente de ce trebuie sa invete si de ce are nevoie sa termine scoala, de ce trebuie sa aiba un comportament moral echilibrat… El era insa deja prea dezamagit de scoala, si de cei pe care ii considera prieteni, si orice incercare a mea de a mai face ceva era in van. Cu toate acestea aveam rabdare, si chiar daca de multe ori era enervant in comportament, niciodata nu lasam sa se vada. Ramaneam in continuare calma si cautam solutii…Solutii sa il conving sa mearga la scoala(incepuse sa chiuleasca), sa invete(nu mai gasea niciun rost sa invete).. Am asistat de cateva ori la certuri intre el si mama lui, si am observat ca atunci cand era nervos, facea lucruri urate, vorbea foarte urat, trantea usi, rupea lucruri, spargea… Cand se linistea isi dadea seama, si ii parea rau, dar unele lucruri nu se mai puteau repara. In acea perioada a fost internat o luna in spital, pentru ca doctorii isi dadeau seama ca era un pericol pentru propria-i persoana si pentru familie. Cand s-a intors a terminat cu bine clasa a VI-a, reusind sa treaca in clasa a VII-a. In vara aceea a stat 3 luni la o manastire, loc in care s-a simtit iubit, confortabil si in care a simtit ca are prieteni. Cand s-a intos insa la scoala…totul a revenit la "normal". Din pacate eu nu l-am mai putut ajuta, intrucat m-am angajat undeva si dimineata eram ocupata. Doar seara mai veneam din cand in cand sa il mai ajut la teme. Si atunci mi-am dat seama ca baiatul devenise mai agresiv, incepuse sa chiuleasca din ce in ce mai mult, incepuse sa minta, si…in final, a pierdut anul.
Ce sa spun, am citit mult despre ADHD, pentru ca incercam sa inteleg ce anume il determina pe copil sa reactioneze asa, cum poate fi ajutat… Am intrebat psihologi..dar mare lucru nu am aflat. Despre ADHD se stiu foarte putine lucruri. Pana acum 2 ani, daca nu mai insel, ADHD nici macar nu era socotita boala la noi in tara. Din contra, toata lumea ii cataloga pe acesti copiii drept "prea rasfatati si prost crescuti" si ca parintii sunt de vina.. Din pacate, iata ca exista! Si daca noi nu facem nimic… atunci cine? Ce ne-am face daca propriul nostru copil ar fi diagnosticat cu ADHD? Cum ne-am simti daca am fi marginalizati si exclusi de oriunde?
Pentru mine aceasta experienta trait ape propria piele a fost foarte trista, am ramas profound impresionata de caz, si imi pare rau ca nu stiu ce sa fac mai departe. Probabil ca daca mi-ar fi povestit cineva nu as fi crezut… dar iata ca exista! Si noi stam nepasatori..."
Prof. Marilena R.

miercuri, 21 ianuarie 2009

"Profesori de sprijin"...

Arhiva Subiecte de interes "Profesor de sprijin"

Cat de responsabila este, in Romania, integrarea copiilor cu cerinte educative speciale ( CES ) ?
Publicat 12 Ianuarie 2009
Subiecte de interes: , , , , , , ,

Copiii cu CES (Cerinte Educative Speciale) reprezinta, de cativa ani buni, o realitate a scolii de masa. Scosi la lumina din institutiile in care ii condamnase sindromul perfectionist al comunismului, au intrat, imediat dupa Revolutie, in preocuparile tuturor factorilor de decizie si conducere pe probleme educationale, incepand din varful ministerului si terminand cu birourile ingramadite ale inspectoratelor. Si aici, insa, ca in multe cazuri cu iz romanesc, existenta lor e mai mult statistica, rezolvarea problemelor acestora mai mult teoretica, preocuparea reala pentru fiecare dintre ei mai mult ideatica decat concreta, astfel incat e greu de apreciat in ce masura se actioneaza la presiunile pretentiilor de europenizare sau, dimpotriva, dintr-un interes real asupra integrarii si adaptarii lor la societatea in care traim.
Copiii cu cerinte educative speciale – un concept complex si eterogen
Munca unui cadru didactic presupune, prin natura ei, interactiunea cu grupuri mari sau relativ mari de elevi. Urmarind evolutia scolara si sociala a grupului, profesorul sau invatatorul lucreaza, de fapt, cu o suma de individualitati, fiecare dintre acestea prezentand un mod particular de situare in lume. De multe ori, el este cel care identifica elevul cu probleme speciale si-si adapteaza actul didactic la capacitatea acestuia de perceptie. Ceea ce, pentru altii, ar putea trece drept „violent”, „obraznic” sau „slab la invatatura”, „neatent” sau „dezinteresat”, in ochii celui de la catedra are o altfel de reprezentare si indica, in multe cazuri, ca este vorba de un copil cu CES. „Cerintele speciale sunt de mai multe tipuri”, explica Maria Condurache, o invatatoare a carei clasa integreaza doi astfel de copii, dar cu probleme mai usoare. „La nivel intelectual, sunt copii ramasi in urma, dar si copii cu o dezvoltare intelectuala peste medie. La nivel fizic, sunt copii cu dizabilitati motrice si senzoriale. La nivel psihic, sunt copii la care procesele psihice nu se incadreaza in manifestarile specifice varstei. Sunt si alte tipuri de deficiente, care tin de mai multe domenii in acelasi timp. Toate aceste categorii au nevoie de un tratament special in sala de clasa. Copiii cu CES reprezinta o categorie extrem de eterogena, care solicita cadrul didactic intr-o masura foarte mare. Trebuie precizat ca, in limbajul cotidian, prin copii cu CES se intelege acea categorie de copii care are nevoie de un tratament educational special pentru a atinge nivelul minim de dezvoltare si ca numai specialistii considera copii cu CES si copiii superior dotati, care depasesc cu mult media varstei lor”.
De la izolarea fortata la integrarea necontrolata
Trebuie inteles ca „problemele speciale” nu reprezinta o inventie a celor aproape 20 de ani de post-comunism. Copii cu diverse tipuri de deficiente existau si inainte, doar ca mai putin „vizibili”, intr-o societatea educata in spiritul necunoasterii si intolerantei. „Acesti copii erau, in mare parte, institutionalizati in asa numitele scoli speciale, in care erau amestecati laolalta copii cu nevoi educationale foarte diferite”, isi aminteste Maria Condurache, dupa 12 ani de activitate didactica in timpul regimului comunist. Astazi s-a trecut de la izolare la integrare, proces necesar, pozitiv ca intentie, dar la fel de aleatoriu si necontrolat. „La modul teoretic, la putini ani dupa Revolutie, au inceput sa apara tot felul de idei in sprijinul scoaterii copiilor cu CES din institutii specializate. Unii, cei povenind din familii responsabile, au fost intr-adevar adusi in scolile de masa, scoli nepregatite sa-i primeasca asa cum trebuie. Scoala in care lucrez a integrat astfel de copii, fara sa aiba psiholog, logoped sau profesor de sprijin. Astfel, a fost scolarizat un copil cu autism, alti copii cu ADHD(deficit de atentie), cu deficiente senzoriale si motrice. Asadar, consider ca, dupa 18 ani de la Revolutie, in esenta ei situatia nu este schimbata. Copiii integrati cad exclusiv in sarcina cadrului didactic care ii are in clasa si care trebuie sa faca o activitate simultana, pentru care nu este nici pregatit, nici platit in vreun fel”, considera interlocutoarea noastra.
Comunicarea scoala-familie: un aspect important
Privita ca solutie unica pentru materialul uman „recuperabil” sub aspect socio-educational, integrarea necesita atenta analiza a mai multor aspecte – de la identificarea corecta a problemei elevului pana la stabilirea unei strategii, prin colaborarea dintre scoala, familie si cadrele specializate. In special in zonele rurale, atitudinea parintilor acestor copii variaza direct proportional cu eterogenitatea deficientelor acestora. „Unii accepta de la inceput, fiind constienti ca un ajutor de la o persoana pregatita nu poate decat sa le faca bine, altii nu accepta, de teama sa nu fie lezata deminitatea copilului si a familiei. Unii nu recunosc situatia respectiva, altii sunt complet nepasatori, in general familiile dezorganizate si parintii dezinteresati”, precizeaza Maria Condurache, pe baza experientei acumulate in anii petrecuti la catedra si a situatiilor cu care s-a confruntat. In plus, un factor care descurajeaza familia este dificultatea intocmirii dosarului personal al copilului, etapa care necesita timp, rabdare si o buna informare in prealabil.
O lacuna din sistem
Daca esti institutor, ai in clasa copii cu CES si vrei sa soliciti un profesor de sprijin, trebuie sa te prezinti cu copii in cauza, la inceputul anului scolar, in fata unei comisii de evaluare multidisciplinara, formata, in principiu, din psiholog cu aviz de libera practica din partea Colegiului psihologilor din Romania, pedagog, psihopedagog si asistent social. Chiar si in acest caz, nu e intotdeauna o certitudine ca cererea va fi aprobata. Presupunand ca ai avut noroc si reusesti sa obtii sprijinul necesar pentru acesti copii, prioritar este invatamantul primar, rare sunt cazurile in care profesorul de sprijin lucreaza constant si cu elevi de gimnaziu (mai degraba sporadic si la cererile directorilor anumitor scoli). „La noi, profesorul de sprijin s-a ocupat numai de copii din ciclul primar”, confirma Maria Condurache. „La ciclul gimnazial, profesorii ii trateaza diferentiat, dar fara a avea o programa adaptata. Prin urmare, statutul lor de copii cu CES inceteaza. La testarile nationale, ei primesc aceleasi subiecte ca si ceilalti. Desi am fost supraveghetor la teza cu subiect unic, nu am primit niciodata subiecte speciale pentru acesti copii”. Ar exista si la gimnaziu o procedura, si anume intocmirea unui Plan de interventie personalizat pentru principalele discipline de studiu, in cadrul caruia fiecare profesor sa stabileasca un numar de obiective pe care crede ca le poate atinge copilul cu CES. Dupa o anumita perioada, in urma unei evaluari, se va stabili daca au fost atinse sau nu obiectivele propuse, iar cele care nu au fost atinse se reiau. In majoritatea scolilor, insa, nici nu se poate vorbi de un asemenea plan. Atunci profesorul poate opta pentru o abordare personala, alocand cateva minute din ora acestor copii, timp in care ceilalti elevi rezolva sarcini de munca inependenta. Din punct de vedere practic, nu exista totusi timp suficient pentru a lucra cu elevii cu CES in mod corespunzator. Si daca fisele de lucru din clasa si evaluarea se fac in functie de capacitatile acestora, la un examen national ei trebuie sa atinga cerinte minimale standardizate pentru elevul asa-zis „normal” si care nu sunt aceleasi cu posibilitatile lor.
Perfectionarea cadrelor didactice din unitatile scolare integratoare
Din informatiile furnizate de Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, la nivelul judetului Iasi exista 492 de elevi inclusi in programul de integrare cu servicii educationale de sprijin in 49 de unitati integratoare din mediul rural si urban (Iasi, Pascani, Harlau, Targu Frumos si Podu Iloaiei) si inca 1397 institutionalizati in scolile speciale, la care se adauga elevii de la Scoala de Arte si Meserii nr. 41 din penitenciar. Cu siguranta ca mai sunt si altii, in afara statisticilor, chiar daca societatea are tendinta sa-i califice ca atare numai in cazuri evidente si, eventual, confirmate de un diagnostic medical. Indiferent daca scoala este recunoscuta sau nu ca fiind scoala integratoare, personalul didactic trebuie sa fie pregatit, cu atat mai mult acolo unde statutul are o conotatie oficiala . „Dat fiind eterogenitatea problemelor, s-ar impune ca invatatorul sa urmeze un curs de de perfectionare, in concordanta cu problema pe care o are elevul sau, ceea ce nu se prea intampla. Legislatia nu obliga invatatorul sa urmeze un asemenea curs. Daca o face, se intampla din propria lui initiativa”, admite si Maria Condurache. Interesandu-ne ce posibilitati li se ofera celor interesati, am aflat ca oferta de cursuri a Casei Corpului Didactic este destul de bogata. Ca sa dam numai cateva exemple, exista cursuri referitoare la „Educatia incluziva – modalitati de diminuare a esecului scolar”, „Deficienta senzoriala multipla / surdocecitatea”, „Dezvoltarea practicilor incluzive in scoli”, „Programe de educatie de la egal la egal pentru activitatile de prevenire”, „Tulburarile limbajului oral / scris. Eficientizarea conlucrarii dintre educator-invatator-logoped” si asa mai departe. Faptul ca acestea exista nu inseamna si ca ele au o buna promovare la nivelul fiecarei institutii sau ca toti profesorii sunt informati periodic cu privire la optiunile pe care le au.
„In Romania nu exista scoli incluzive in adevaratul sens al cuvantului”
Este concluzia unui document emis in 2007 de catre Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare, intitulat „Politici in educatie pentru elevii in situatie de risc si pentru cei cu dizabilitati din Europa de sud-est”. Conform acestui raport, in sistemul de educatie romanesc exista trei forme de invatamant integrat: clase compacte de elevi cu deficiente integrate in scoli obisnuite, grupe de 2-3 elevi cu deficiente integrati intr-o clasa obisnuita si elevi intregrati individual in clase obisnuite, cea mai des uzitata forma de integrare fiind integrarea individuala in clase obisnuite in scolile de masa cele mai apropiate de domiciliul elevului – „De fapt, vorbim mai mult de o integrare fizica decat de una reala. Serviciile de sprijin sunt insuficiente si ineficiente atat pentru copiii cu CES si familiile lor, cat si pentru cadrele didactice, copiii si familiile copiilor din scolile de masa”. Dupa prevederile metodologiei existente, poate fi normat un profesor de sprijin / itinerant la 8-12 copii cu deficiente usoare si medii sau la 6-8 copii cu deficiente severe / asociate, dar statutul sau este neclar, presupune atributii care ar putea fi realizate de alti specialisti (logoped, psiholog, consilier scolar), nu exista facilitati privind transportul acestuia in scoala integratoare, nici nu sunt foarte multe resurse umane disponibile in acest domeniu care sa acopere nevoile reale din scolile romanesti. Pe fondul lipsei de sprijin din partea unei persoane competente in domeniu, cadrele didactice sunt nevoite sa actioneze empiric si mai mult dupa cum le dicteaza bunul simt, experienta si valoarea lor umana. Raportul mentionat anterior si care a vizat, in afara Romaniei, si alte state sud-est-europene (Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru si Serbia), urmareste numeroase aspecte ale integrarii copiilor cu CES in scolile romanesti, dar surprinde si dimensiunea extrascolara a problematicii: „Nu avem in Romania scoli incluzive in adevaratul sens al cuvantului, serviciile educationale de sprijin sunt ineficiente si prea putin dezvoltate, si nici mentalitatea comunitatii nu s-a imbunatatit prea mult (…).Societatea romaneasca are inca o abordare segregationista in ceea ce priveste persoanele cu dizabilitati”. La aceeasi concluzie pare sa fi ajuns si Maria Condurache, insotitoarea noastra pe parcursul acestui demrs jurnalistic: „Societatea ar trebui sa fie mai indulgenta si mai intelegatoare cu oamenii acestia, sa-i judece mai putin si sa-i ajute mai mult. Scoala ar trebui stimulata de catre forurile superioare sa-i accepte pe acesti copii si sa le evalueze progresul propriu, fara sa-i raporteze la progresul clasei, astfel incat acestia sa nu se simta tot timpul codasii colectivului. Trebuie asigurat personal de specialitate care sa se ocupe de tratarea in mod profesionist a fiecarei pobleme in parte. Sunt si cadre didactice carora nu le place sa lucreze cu copii care ridica astfel de probleme, considerand ca nu merita sa-si piarda vremea cu acestia, cand ar putea lucra cu cei superior dezvoltati, care aduc mai multe “beneficii” (desi, uneori, tocmai un copil care te-a simtit alaturi de el in momentele grele ale vietii lui iti va fi toata viata recunoscator si iti va aduce bucurii uneori chiar mai mari decat asa numitii elevii “normali”)”.

Alina-Dora Toma

Daca...

Daca ati vedea un copil cu o infirmitate fizica, l-ati dispretui? Dar daca ati fi parintele unui asemenea copil? V-ar fi rusine cu el?
ADHD este o infirmitate "nevazuta" -vedeti diferentele existente intre creierul normal si cel afectat de adhd - care mai are si manifestari lesne confundabile cu "proasta educatie". Ca parinte, stiind aceasta realitate, nu va impovarati copilul cu sentimentele dv. de jena, rusine... Stiu cat de greu este sa fii parintele copilului cu adhd. Dar hai sa ne gandim cat de greu este sa fii copil cu adhd. Nu ratati sansele de a va ajuta copilul cu adhd, oricat de nesemnificative sau penibile ar parea unele din aceste sanse!

marți, 20 ianuarie 2009

VA ROG!

Dati o mana de ajutor copiilor cu adhd si parintilor acestora raspunzand la un chestionar foarte serios si de folos -adresat doar parintilor de copil cu adhd! Eu am raspuns acestui chestionar si va asigur ca este serios si in folosul nostru, nu contine nici un fel de publicitate (nici mascata) la nici un fel de medicament sau altceva!
Pentru a raspunde la chestionar - ID nunush18 sau/si tel. 0768356407
Va multumesc!
NB - Chestionarul trebuie predat vineri, 23 ian 2009, deci puteti raspunde doar pana joi inclusiv!

miercuri, 14 ianuarie 2009

La scoala...

Copilul cu adhd poseda in general o inteligenta normala. Toate abilitatile necesare frecventarii unei scoli normale sunt prezente si la copilul cu adhd. Deaceea, el nu este scolarizat in "invatamantul special" -cum din pacate cei mai multi profesori si-ar dori... Daca plecam de la premisa ca orice rau isi are partea de bine - sau orice lucru poate fi bun sau rau, depinde cine, cum si de ce il priveste - se poate construi ceva benefic pentru toate partile implicate. Cateva sugestii:
- plasati copilul in prima banca, daca se poate alaturi de cel mai linistit copil pe care il aveti in clasa;
-la intervale de 10-maxim 15 min. solicitati copilului o activitate fizica (il puteti trimite sa ude buretele, sa se spele pe maini -se murdareste repede in general- ,sa verifice daca nu e un geam deschis pe hol -"e cam frig...parca e curent..." -etc);
-in timpul predarii va puteti plasa in apropierea lui, fara sa va uitati la el decat din cand in cand;
-fie ca predati, fie ca ascultati, apropiati-va de el si lasati-va usor mana pe umarul lui (intaririle fizice sunt benefice);
-cand doriti sa-i solicitati ceva faceti-o prin prin propozitii scurte si clare;
-nu solicitati mai multe lucruri deodata (de ex., in loc de "deschide-ti cartea la pagina 7 si citeste primele 3 randuri", spuneti intai "deschide cartea la pagina 7" si asteptati sa execute comanda, apoi spuneti "bravo, acum citeste primele 3 randuri");
-fragmentati sarcinile de lucru in subsarcini si implicati treptat copilul intr-o subsarcina, urmata imediat de o intarire fizica;
-temele pentru acasa trebuie sa fie scurte; in nici un caz nu dati ca tema o sarcina neterminata in clasa de copil;
-nu ridicati vocea;
-nu-i faceti observatii in fata celorlalti copii;
-nu incercati acel tipic "ia uite la Ionel ce frumos a scris, tu de ce nu scrii frumos?"
Nu uitati:
-copilul cu adhd are dificultati scolare datorate
1-problemelor de sustinere a atentiei intr-o sarcina;
2-dificultatilor de inhibitie a raspunsurilor comportamentale la stimulii distractori de mediu.
-o colaborare stransa cu parintii copilului, consilierul scolii si posibili alti factori cu rol terapeutic este nu doar de dorit, ci obligatorie.
Si, in fine, poate ajuta daca va ganditi din cand in cand : "acest copil ar putea fi copilul meu..."

luni, 12 ianuarie 2009

Definitiile specialistilor

"ADHD este o tulburare neurobiologica care se caracterizeaza printr-un nivel developmental necorespunzator de atentie (concentrare, distractibilitate), hiperactivitate si impulsivitate, simptome care pot sa apara in orice combinatie la scoala, acasa si in alte situatii sociale." (American Psichiatric Associatio, 2003)
Descriere : comportament deviant, rezistenta la disciplina, emotivitate exagerata, auto-control redus, capacitate de mentinere si concentrare a atentiei in realizarea sarcinilor scazuta, agresivitate.( Dr. Still, 1902, Anglia) - set de elemente numite "deficite ale controlului moral". Si in prezent se considera adecvate descrierile acestea.
O descriere mai amanuntita (Dr. Wender, 2000) este sistematizata in 7 grupe :
1. hiperactivitate motorie : neliniste, incapacitatea de a se relaxa, inabilitatea de a sta asezat, de a persista in activitati sedentare, intotdeauna pe picior de plecare;
2.deficite de atentie: inabilitatea de a urmari o conversatie, distractibilitate, dificultati in a ramane concentrat asupra materialelor citite, uita frecvent unde a pus lucrurile, le pierde frecvent, uita de intalniri;
3.labilitate afectiva: schimbari clare si rapide ale dispozitiei normale la depresie sau euforie usoara sau la o stare de excitatie (depresia fiind definita ca o stare de nemultumire, plictiseala, care poate dura de la cateva ore la cateva zile)
4.temperament exploziv: izbucniri scurte care pot fi urmate de calmare relativ rapida, pierderi tranzitorii ale controlului, raspuns instantaneu la provocari, iritabilitate, izbucniri temperamentale (care au totusi legatura cu relatiile personale)
5. suprareactivitate emotionala: reactioneaza exagerat si nepotrivit cu furie, depresie, anxietate, confuzie, nesiguranta; daca exista un factor de stres constant, crizele se repeta si ele constant.
6. dezorganizare: incapacitate de a-si indeplini sarcinile, lipsa de organizare a locului in care isi desfasoara activitatea, sarcinile nu sunt duse pana la capat, nu se poate planifica.
7. impulsivitate: vorbeste inainte de a gandi, intrerupe conversatiile altora, nerabdare evidenta, cumparaturi impulsive, se pot manifesta si mai grav, ca manie , acte antisociale; incapacitate de a respecta reguli.
De subliniat ca aceste manifestari/caracteristici nu sunt prezente neaparat cumulativ, dar diagnosticul de ADHD se da in general cand sunt prezente cel putin 3 din aceste 7 grupuri.
ATENTIE! DIAGNOSTICUL CADE EXCLUSIV IN SARCINA MEDICULUI SPECIALIST !!
(sursa :Copilul neascultator,agitat si neatent - Prof. Dr. Iuliana Dobrescu )

Si pana la urma, ce este acest ADHD ?

Mi-ar fi mai usor sa spun ce nu este. Nu este lipsa de educatie. Nu este rea-vointa. Nu este rautate. Nu este obraznicie. Nu este indaratnicie. Nu este rasfat. Nu este, mai ales vina copilului si nici vina parintilor. Cine e dispus sa admita aceste "negatii"? Parintele care se confrunta permanent cu acest copil? Sau profesorul care nu-si poate tine orele din cauza acestui copil? Poate vecinii care sunt ofensati ? Sau orice persoana care se afla in preajma acestui copil mai mult de 15 minute (am maximizat perioada de timp) ? Ar fi totusi o persoana care le-ar admite imediat - medicul , neuropsihiatrul. Asadar este o boala psihiatrica? E mai usor de admis aceasta "sentinta"?

Obiecte -copil cu adhd

Cateva din obiectele realizate de Mihai -fara ajutorul nimanui. Casuta cu acoperis din seminte de floarea soarelui este plasata pe o placa de ceramica pe care a facut "spatii verzi" si "poteci" din mirodenii (cimbru, piper alb, boia etc)
Bisericute din lut - 6 ani.


Biserica din hartie - 7 ani.

"Sporul casei" - 8 ani.



Motoreta (piesa de baza - "tubul" care uneste rotile - este o baterie) -10 ani.




sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Care sunt cauzele adhd si care nu sunt cauzele adhd

1. Cauze:So what causes ADHD?
Genetics plays a big part in the development of ADHD. The first-degree relatives of a person with ADHD are up to 8 times more likely to have ADHD than the general population. Of course, the disease is not entirely familial. More likely, ADHD develops when a genetic predisposition is mixed with a set of environmental circumstances. Though researchers have not fully worked out what those factors are, theories include toxin exposure during brain development in the womb, some commonly used food colorings, or hypersensitivity to environmental allergens. In short, besides family history, we really have no good way of predicting which kids will develop ADHD until the symptoms begin to appear.

( - Cauze genetice;

-Predispozitii genetice corelate cu circumstante de mediu inconjurator - in sens larg;

-Alte cauze care insa nu sunt confirmate efectiv.)



2.Care nu pot fi considerate cauze ale adhd:

What Doesn’t Cause ADHD?
Despite the abundance of circulating myths, excessive consumption of sugary foods has no association with ADHD. Despite substantial research, no dietary factors have been found to be responsible for causing ADHD. Likewise, no amount of “bad parenting” will cause a child to develop ADHD, nor will “good parenting” prevent ADHD. As stated above, genetics provide the major susceptibility, with some unidentified environmental exposures believed to play a role as well.

( -alimentatia;

-"parinti buni" sau "parinti rai". )

Iata diferentele dintre creierul normal si creierul afectat de adhd

-

In these PET scans (a type of radiologic imaging), the brain of the ADHD patient (right) shows less activity, especially in the frontal areas (top of the image) compared with the non-ADHD patient (left).

vineri, 9 ianuarie 2009

Impreuna

Il rog pe Dumnezeu sa-mi conduca pasii in acest demers, pentru a construi punti - intre parinti si parinti, copii si parinti, copii si copii, copii si cadre didactice, cadre didactice si parinti, medici si copii, parinti si medici, psihopedagogi si copii, oameni duhovnicesti si noi toti.
Avem nevoie toti de toti.
ADHD-ul este o taina.
ADHD-ul este o cruce (o incercare).
ADHD-ul este o provocare.
ADHD-ul este un bine deghizat in rau.
Fiindca ADHD-ul este o suferinta grea care afecteaza copiii - ce vor deveni adolescenti, tineri, adulti - adica vor fi membrii societatii in care vom trai toti.
Pe acest blog isi vor exprima si expune experientele, parerile, trairile, punctele de vedere, propunerile, toti cei enumerati mai sus. Incet , incet, cred ca Dumnezeu ne va lumina ca impreuna sa gasim raspunsuri si vindecari. Pentru noi toti.
Doar impreuna.
Voi incepe eu, mama.
I. Ce spune mama.
Partea I
Baiatul meu are acum 15 ani si a fost diagnosticat -ADHD- la 8 ani.
Problemele au inceput la 6 ani, odata cu integrarea (sau mai degraba ne-integrarea) in colectivul de copii din gradinita. Mihai era atunci unul din foarte putinii copii care vorbeau limba germana mai bine decat romana - gradinita era germana. Apoi a mers la liceul german ("Goethe"), unde din nou a fost printre putinii copii care stiau cu adevarat limba germana (limba de predare). Ceea ce nu l-a ajutat deloc. Fiindca el nu putea sta linistit in banca, se plimba mereu in clasa de la o banca la alta, vorbea neintrebat, intrerupea pe oricine, nu termina ce i se dadea de facut, se plictisea si nu dadea semne ca ar intelege cuvantul "disciplina". Era extrem de vesel, expansiv, extrovertit, plin de entuziasm si iubire pentru toti, gata sa ajute pe oricine la orice. Dar toate calitatile lui erau nimic pentru doamna invatatoare care trebuia sa-si tina orele in conditii normale. De aceea, la terminarea primului trimestru (clasa a I a) mi-a spus raspicat sa-l mut din clasa ei, pentru ca nu-si poate manifesta activitatea didactica din cauza copilului meu. Sedintele cu parintii, la care participam, erau un scandal. Parintii stiau si clamau un singur lucru: ori pleaca al meu copil, ori ei isi muta-n alte clase proprii copii. O invatatoare tanara si curajoasa, plina de bunavointa, a inteles durerea mea si a acceptat sa-l ia in clasa ei.
A fost inceputul unui sir nesfarsit de mutari din clasa-n clasa, din scoala-n scoala...
Voi continua istorisirea mea - in episoade - pana voi ajunge in prezent.

joi, 8 ianuarie 2009

In loc de introducere...

" Este impresionant numarul studiilor din ultimii ani care au ca obiectiv etiopatogenia, tratamentul si prognosticul acestei tulburari. Acest lucru se explica prin cresterea numarului copiilor diagnosticati cu ADHD, faptului ca aceasta este o tulburare partial rezistenta la tratament, care dureaza toata viata si care in adolescenta si la varsta adulta se asociaza frecvent cu abuzul de substante si tulburarile de conduita."

"Desi practica educationala arata ca acuzele indicate atat de parinti cat si de dascali se pot usor suprapune peste simptomele de ADHD, in Romania se fac insuficiente demersuri pentru diagnosticarea si tratarea acestei tulburari. Aceasta stare de lucruri continua in ciuda impactului puternic pe care tulburarea il are atat asupra familiei, cat si asupra procesului educational."
"Daca problemele copilului nu sunt observate si u se incearca rezolvarea lor, copilul va avea performante scolare slabe, care nu vor reflecta inteligenta si aptitudinile lui reale. Tulburarea are un impact semnificativ asupra vietii de familie, relatiilor sociale, sanatatii mintale, achizitiilor academice si puterii de munca a individului"
sursa: Copilul neascultator, agitat si neatent - Conf. dr. Iuliana Dobrescu, Ed. Medica, Bucuresti, 2005