Darul Marianei

Multumesc, Mariana, suflet bun si frumos! Te astept sa revii!

Homeopatia

Pentru documentare -http://viatalatara.wordpress.com/, va recomand sa cititi toate postarile cu acest subiect de pe acest blog, cu atentie. De asemenea, puteti citi si aici-http://www.homeopatie.ro/index.php.
Nu am incercat acest tip de terapie, dar am de gand s-o fac. Cu sublinierea faptului ca medicul care o practica, asa cum bine scrie si in blogul recomandat, trebuie sa fie crestin ortodox.

"Bioenergoterapia" si alte "terapii neconventionale"...

Am fost intrebata de mai multe mamici daca am incercat diferite metode de tip "bioenergoterapie"... mamicile respective fiind interesate de ceea ce considera "metode naturiste", mai putin interesate(sau increzatoare) in medicina alopata.

Intai ca "metodele naturiste"-care includ si homeopatia, sa zicem - nu includ si nu pot fi confundate cu "bioenergoterapia" sau alte asemenea "metode". Sunt distinctii importante care trebuie facute. Daca esti si crestin ortodox, nu vei recurge niciodata la "bioenergoterapie" sau alte asemenea. Deci nu, nu am recurs si nu sfatuiesc pe nimeni sa recurga la asemenea practici periculoase si nerecomandate nici de Biserica, nici de medicina alopata.

Staretul M-rii Sf. Antim Ivireanul din Bucuresti, arh. Mihail Stanciu(in imagine) scrie foarte clar in cartea sa "Sensul creatiei" (sub indrumarea Parintelui Adrian Fageteanu), ce sunt de fapt aceste practici. Iata un pasaj din aceasta carte:

"Conceptia deista conform careia Dumnezeu este separat de lume a provocat si separatia omului fata de cosmos. Aceasta gandire dualista 'a dat nastere la structuri si la scheme de dominatie care au favorizat exploatarea nemiloasa a naturii de catre om'(pr. prof. dr. Dumitru Popescu). Omul s-a folosit de tehnologie pentru a-si satisface apetitul patimas, intervenind iresponsabl in armonia dintre fapturi si creand dezbinare si intre ele. Dezechilibrul introdus de om in natura, in conditiile in care se continua ritmul actual al secularizarii si al poluarii, tinde sa cuprinda intreaga planeta si sa ne inghita pe toti intr-o uriasa necropola.(...)Ca o reactie la aceasta mentalitate autonoma si secularizata au aparut in Occident o serie de curente si de organizatii pacifiste si ecologiste care promoveaza nu numai niste indemnuri care sa-l sensibilizeze pe om fata de fenomenul distrugerii naturii , ci (ceea ce este mai subtil) o intreaga ideologie neopagana, un ciudat amestec al tuturor religiilor si filozofiilor care se propune lumii ca 'religie a viitorului'.Departe de a-si sustine o teorie oficiala coerenta, miscarile hippy, flower-power, new-age, reprezinta un amalgam confuz ce cuprinde scientismul occidental si misticismul extrem-oriental, teozofia, ocultismul si adorarea naturii. Nu este de mirare ca in randurile adeptilor acestei miscari, revoltati si frustrati de plictiseala si monotonia unei vieti interioare si sociale anormale, exista tendinta exploatarii unor domenii existentiale noi, cunoscute sub numele de experiente paranormale sau extrasenzoriale - a se citi vrajitorie, bioenergie, radiestezie, parapsihologie, mediumism, yoga, etc. Aceste curente ideologice pun in circulatie nu numai niste desertaciuni esoterice ale paganismului antic pe care le speram demult ingropate, ci si un anumit misticism bolnav dominat de ignoranta si de o stare de frica de natura oculta. O parte din aceste experiente mult cautate azi tin exclusiv de domeniul fanteziei si al escrocheriei ieftine, o alta parte de domeniul ocultismului si al demonismului si, in fine, o alta parte de domeniul patologicului (de multe ori ele se si intrepatrund). De aceea gasim amestecate in aceste experiente felurite incantatii hipnotice si practici de magie si de sugestie, iar adeseori chiar folosirea muzicii si a drogurilor psihedelice."

(Ieromonah Mihail Stanciu, "Sensul creatiei" -Asezamantul Studentesc Sf. Ap. Andrei, Slobozia, 2000)

Asadar aceste practici nu pot aduce in nici un caz insanatosirea cuiva. Vorbind cu un medic psihiatru ortodox despre "bioenergoterapie" mi s-a atras atentia ca aceste practici folosesc energiile naturale ale corpului uman, dar si alte energii care se strecoara fara sa poata fi controlate -acestea din urma fiind de naturi necunoscute si distructive pe termen scurt sau lung.

Parintii copiilor cu adhd sunt in general disperati, ar face orice sa-si vada copilul "normal". Eu sunt unul din acesti parinti. Dar stiu ca ceea ce l-a ajutat si il ajuta pe copilul meu, de aceea si recomand- din experienta- si altor parinti, a fost biserica, medicul psihiatru si, in unele cazuri sau pe anumite perioade psihologul.

Daca aveti posibilitatea, nu ocoliti M-rea Sf. Antim, unde il veti cunoaste pe staretul Mihail Stanciu si veti intelege ce ne lipseste si ce trebuie sa facem pentru copiii nostri dar...si pentru noi.

Medicul specialist despre ADHD

"Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHd) este o tulburare cronica ce apare in copilarie, dar poate persista si la adult. Cele mai suparatoare manifestari la ADHA sunt neatentia, hiperctivitatea (copilul nu poate sta fara sa se miste) si comportamentul impulsive (copilul nu are rabdare, nu tolereaza sa I se spuna “nu”).

Simptomele afectiunii se grupeaza in :
- inatentie: face greseli din neatentie (nu-si face temele, isis pierde lucrurile, ), nu poate fi atent la ore sau cand se joaca (isi face de lucru in ore, este nelinistit, nu poate duce un joc pana la capat), are dificultati in a urma instructiuni mai ales daca acestea sunt lungi, nu-I plac sarcinile care necesita effort mental sustinut, poate fi usor distras, este uituc.
- Hipercativitate-impulsivitate: se ridica de pa scaun in timpul orelor sau cand trebuie sa stea asezat mai mult timp, se misca tot timpul, vorbeste neintrebat, nu poate sa-si astepte randul, nu se poate juca in liniste, ii intrerupe pe ceilalti in conversatie sau joc, vorbeste mult, alearga multi si se catara ori de cate ori are ocazia.

Majoritatea copiilor sunt energici si capacitatea lor de concentrare a atentiei depinde de gradul de interes pe care il au fata de o activitatre. In cazul copiilor cu ADHD aceste manifestari depasesc media, devenind suparatoare atat acasa cat si la scoala. Aceste simptome determina afectari ale adaptarii scolare, in grupul de copii si acasa.

Cauzele afectiunii nu sunt deplin cunoscute. Se presupune ca este vorba de alterari functionale ale unor structuri cerebrale. De asemeni, s-a observat ca ADHD se grupeaza in anumite familii, daeci exista o componenta genetica. Anumiti factori de mediu par sa fie implicate: fumatul, consumuil de droguri si expunerea la toxine in timpul vietii intrauterine, cat si expunerea copilului la substante toxice din mediu (cum ar fi plumbul).

Diagnosticul se stabileste de catre psihiatrul de copii in urma unei evaluari complexe care implica o echipa multidisciplinara: medic, psiholog, educator. Evaluarea cuprinde un istoric familial, scolar si medical, examen medical(pentru a exclude alte afectiuni fizice) si unul psihiatric, plus evaluarea limbajului si a dezvoltarii mentale si cautarea unor simptome de depresie, anxietate sau tulburari de somn. Medicul trebuie sa obtina informatii exhaustive de la parinti, bunici, bona, educatori din gradinita si profesorii copilului, pentru a putea determina atat diagnosticul cat si gradul de afectare sociala si educationala a copilului.

In unele cazuri, ADHD nu este singura problema a copilului; aceasta se poate asocial cu:
- tulburarea de opozitie, in care copilul are un comportament negativist, sfidator si ostil fata de figurile de autoritate
- tulburarea de conduita care este mai severa decat tulburarea de opozitie si se caracterizeaza printr-un comportament antisocial: furt, minciuna, vagabondaj, absenteeism scolar, agresivitate, relatii sexuale precoce
- depresia
- tulburarea de anxietate apare destul de frecvent la copiii cu ADHD .
- tulburari de invatare ce pot necesita educatie speciala
- tulburarea Tourette ce se caracterizeaza prin prezenta unor ticuri vocale si motorii compulsive.
- Intarzierea mentala

Tratamentul ADHD trebuie sa implice copilul, parintii, rude, prieteni si profesori pentru a avea success. In primul rand interventia este de tip psihoterapie. Educarea parintilor si profesorilor cu privire la ADHD va creste complianta la tratament si o mai buna integrare in scoala. Tipurile de psihoterapie folosite sunt: terapia comportamentala, terapia de familei, trainingul abilitatilor sociale, grupurile de sprijin si trainingul abilitatilor de parenting.
Pentru profesori ar trebui organizate cursuri de informare in ce priveste ADHD cat si tehnici de abordare a copilului cu ADHD. Excluderea acestuia din clasa, pedepsirea cu note proaste pentru comportamentul nedori, ridiculizarea si umilirea in fata clasei sunt grave erori pe care profesorii le pot face.
De asemeni parintele trebuie sa se informeze despre ce insemna ADHD, sa discute cu medical despre cele mai suparatoare comportamente ale copilului. De cele mai multe ori esrte nevoie ca parintele sa-si modifice modul de relationare cu copilul, de pedepsire si recompensare a acestuia.

Medicatia. Exista cazuri in care este necesara introducerea medicatiei. Dincolo de teama parintilor si informatiile gresite pe care acestia le-au primit, chimioterapicele sunt destinate unei reechilibrari a neurotransmitatorilor cerebrali.
In momentul de fata in Romania se folosesc doua tipuri de medicatie specifica pentru ADHD: Atomoxetina (Strattera) si Metilfenidatul (Concerta). Acestea pot ameliora semnificativ semnele si simptomele de inatentie si hiperactivitate. Din nefericire, ca orice medicament, acestea pot avea si efecte secundare nedorite: pierderea apetitului cu scadere in greutate, nervozitate, probleme cu somnul, ticuri – pentru metilfenidat, iar pentru atomoxetina: simptome gastro-intestinale (greturi si varsaturi, dispepsie, constipatie, apetit scazut), urticarie, rinoree, insomnii, ameteli. Utilitatea folosirii medicatiei, tipul acesteia si dozele vor fi recomandate de medicul psihiatru.
De asemeni poate fi folosita medicastie pentru tratarea comorbiditatilor: antidepresive, anxiolitice si antipsihotice.

Evolutia pacientului depinde de mai multi factori: severitatea afectiunii, complianta si raspunsul la tratamentul medicamentos, coeficientul de inteligenta al copilului, succesul tehnicilor de psihoterapie, prezenta sau absenta unor afectiuni associate.
ADHD este o boala care afecteaza mai multe arii din viata pacientului: relatia cu parintii, activitatea scoalara, relatiile cu alti copii. De aceea este necesara o diagnosticare cat mai precoce si un tratament adecvat si complet pentru a reusi integrarea acestor copii in familie si societate."
Dr. Nicoleta Beaca

Despre ereditate - altfel...

Toata lumea este de acord ca adhd este o tulburare ereditara. Ceea ce suna ca o sentinta definitiva si irevocabila. S-a spus ca adhd nu se vindeca. Se pot ameliora diferite probleme, dar vindecare totala nu ar exista. Ca parinte, sa accepti un asemenea verdict este de fapt cu neputinta.

Iata si o alta abordare a problemei ereditatii :

"Ereditatea nu fixeaza pozitii fatale, din care nu putem iesi, ci limite mai mult sau mai putin fixe, dupa cum e vorba despre o insusire sau alta, in cadrul carora mediul ne fixeaza pozitia. Cand mediul interior sau exterior e favorabil genezelor recesive, energia lor latenta nu intarzie sa rabufneasca prin subconstient asupra constiintei si astfel s-o inlature, s-o intunece, samd. E cu putinta, pentru fericite exceptii, despovararea de sub o mostenire mizerabila? Da, e cu putinta, cu pretul si cu osteneala unei vieti curate. Puterile credintei, amplificate de puterea si binecuvantarea lui Dumnezeu, au influenta nebanuit de mare asupra eventualelor noastre infirmitati. Dumnezeu pe toti ii trimite inzestrati si in stare sa fie drepti."

Am citat din cartea "Parintele Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din secolul XX" -o sinteza a gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de capete intocmita de Arh. Teofil Paraian, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002.

Cu alte cuvinte, ceea ce la om este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta.

Mai departe voi cita dintr-o carte pe care o recomand tuturor -"Terapeutica bolilor spirituale" de Jean-Claude Larchet (Ed. Sophia, Buc.,2001 - dar se mai gaseste, de ex. la pangarul Manastirii Sf. Antim din Bucuresti). Imi cer iertare pentru un demers pe care incerc sa-l fac desi nu sunt calificata. Singura mea calificare este cea de parinte si -cu mila lui Dumnezeu - de crestin ortodox. In postarea viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi cita din aceasta carte si nadajduiesc sa inceapa astfel conturarea posibilitatii reale de vindecare desavarsita a adhd.

Cuvinte pentru parinti

"Trebuie evitata stigmatizarea, trebuie evitate exprimarile de tipul 'Copilul are o boala psihica...', 'Acest elev are adhd...'. Nu astfel, ci 'Copilul are o dizabilitate sau o disfunctie care se va ameliora'.

Problema lui, disfunctia lui, se datoreaza unor modificari chimice in functionarea neurotransmitatorilor din creier - multe cercetari au dovedit deja acest fapt si care sunt ariile din creier implicate in aparitia deficitului de atentie sau agitatie.

Trebuie sa existe o permanenta comunicare intre dv si invatatoare sau profesor, dar discreta si nu stigmatizanta, ci creatoare.

Este nevoie de multa rabdare si colaborare intre membrii familiei si ceilalti (scoala, rude, vecini, etc). Persoana care ingrijeste cel mai mult copilul, mama de obicei, nu trebuie lasata singura in aceasta dificila si obositoare 'meserie'.

Regulile care se stabilesc impreuna cu terapeutul vor fi respectate de toate persoanele implicate in ingrijirea copilului (bunici, frati, surori mai mari, bona, etc).

Copilul dv are nevoie de un mediu familial ordonat, nu haotic, aceasta este regula de aur uneori greu de respectat cand mama este singura cu copilul si tatal toata ziua la serviciu sau deloc, sau cand bunicii vor sa-si impuna regulile lor care au dat roade, este adevarat, dar cu un altfel de copil, nu cu unul special.

Rolul dv este sa incurajati copilul pentru cel mai mic progres, sa aratati ca va bucurati sincer (chiar daca trebuia sa scrie 10 exercitii, faptul ca a reusit sa scrie 2 tot trebuie apreciat; ce simte copilul cand mama spune 'Bravo! Ai facut 2 exercitii!' , fata de o mama care spune "Ah! Nu ai facut decat 2 exercitii...'...)

Utilizarea mesajelor scurte si clare de incurajare sau de dezaprobare, cu oferirea altei alternative, reprezinta o alta regula importanta. Invatati sa transmiteti mesaje pe care sa fiti sigura ca le-a receptat, prea multe explicatii obosesc si nu isi ating scopul."

Prof. Dr. I. Dobrescu - "Copilul neascultator, agitat si neatent"

As adauga sa nu minimalizati rolul umorului in relatia dv cu copilul! Chiar daca nu aveti deloc dispozitie, o gluma destinde atmosfera aproape miraculos si-l face pe copil mult mai interesat si receptiv la ceea ce doriti sa-i solicitati!

Asigurati-va nu ca va iubiti copilul- ceea ce pare normal si de la sine inteles -, ci ca IL PLACETI SI APRECIATI ASA CUM ESTE! Chiar daca va simte iubirea, va simte si dezamagirea, si tristetea, si ingrijorarea, si neplacerile, si incordarea...

Marturia unui suflet mare...

"Eram studenta in anul III la Facultatea de Teologie, cand o colega a venit la mine (stiind cat de mult iubesc copiii si cat imi place sa lucrez cu ei) si m-a rugat sa ajut o prietena de-a ei, care are un copil "mai agitat si neatent", mi-a spus ea, si careia i s-a recomandat ca o persoana din afara familiei sa lucreze cu fiul sau. Mi-a spus ca stie ca am experienta cu copiii ( am terminat liceul pedagogic,in cadrul practicii pedagogice am lucrat si cu copiii cu deficiente de intelect) si ca stiind cata rabdare am, eu sunt cea mai in masura sa o ajut. Nu mi-a dat prea multe detalii, mi-a spus doar ca stie ca ma voi descurca si ca trebuie sa fac o fapta buna si sa imi ajut aproapele. Un lucru important insa, pe care mi-a fost dat sa il descopar singura, a fost faptul ca Mihai (asa il cheama pe copil), elev in clasa a VI-a pe atunci, era diagnosticat cu ADHD.
In fine, m-am dus la "interviu", am stat mult de vorba cu Mihai si cu mama lui, si, la prima vedere, copilul parea atat de inocent si dornic sa invete, stia ca sansele sa treaca clasa ii sunt foarte mici daca nu este ajutat de cineva, asa ca m-a rugat insistent sa ii accord sansa pe care mai toti i-o refuza. Nu ma interesa ce mi se spunea de cei din jur"ai grija, nu te duce, o sa iti manance zilele…" Ce trebuia sa fac: sa il supraveghez la teme, sa invatam impreuna, sa ii explic ce nu a inteles.... Initial mergeam 3 zile pe saptamana, mai apoi 5, in fiecare dimineata.
La inceput, de dragul meu, se straduia sa faca toate temele, sa invete, incerca sa imi demonstreze mie ce voia de fapt sa isi demonstreze lui insusi (ca poate mai mult decat cred cei din jur). Stateam mult de vorba cu el, pentru ca, aproximativ la 20-30 minute, cand vedeam ca oboseste, faceam cate o pauza de recreere, si atunci imi povestea cum e la scoala, cum il privesc profesorii, cum se intelege cu mama lui, cu colegii…Asa am aflat ca "la ore, desi ridica mana sa raspunda, profesorii il ocoleau, pentru ca e agitat si vorbeste in timpul orei, si il ascultau numai cand vor ei, si de cele mai multe ori atunci nu e pregatit, si ia note mici"; colegii, pentru simplul fapt ca se manifesta asa la ore, tot timpul il intaratau sa faca "nebunii" si el in inocenta lui le facea, si chiar daca de multe ori, vina nu ii apartinea, el era cel pedepsit de toti. Datorita faptului ca mama lui se saturase de cate ori il mutase disciplinar din scoala in scoala, deja rabdarea sa ajungea la limita. De multe ori il ameninta ca daca mai face prostii pe mine nu o sa ma mai vada, ci va veni altcineva sa il ajute la teme, si ca il va muta la internat pt copiii cu probleme. Mihai mergea des la biserica, si se intelegea foarte bine cu parintele, se spovedea destul de des, se impartasea, si dupa aceea erau mai linistiti, si el si mama lui. Insa de multe ori, din cauza celor din jur, isi punea intrebari existentiale, nu intelegea de ce trebuie sa mearga la scoala, intr-un loc unde e chinuit efectiv de colegi, unde nimeni nu ii e prieten ci toti il considera o jucarie de manipulat; de ce Dumnezeu, despre care a invatat atatea inca din frageda pruncie, nu il ajuta si pe el, si il lasa sa faca tot ce face…de ce nu il opreste. De multe ori avea tendinta sa nu mai creada in El, si sa isi faca propriile legi. Pentru a avea prieteni, era in stare de orice. Intr-o zi a spart geamul unei masini, ca sa ii demonstreze unui coleg ca face ce ii spune si ca merita sa fie prietenul lui. In inocenta lui, nu isi dadea seama cat rau isi facea lui insusi si celor din jur, tot ce isi dorea e sa aiba prieteni, dar toti il ocoleau, pentru comportamentul lui.
In tot acest timp, incercam din greu sa il mentin pe linia de plutire la scoala, sa ii aduc argumente de ce trebuie sa invete si de ce are nevoie sa termine scoala, de ce trebuie sa aiba un comportament moral echilibrat… El era insa deja prea dezamagit de scoala, si de cei pe care ii considera prieteni, si orice incercare a mea de a mai face ceva era in van. Cu toate acestea aveam rabdare, si chiar daca de multe ori era enervant in comportament, niciodata nu lasam sa se vada. Ramaneam in continuare calma si cautam solutii…Solutii sa il conving sa mearga la scoala(incepuse sa chiuleasca), sa invete(nu mai gasea niciun rost sa invete).. Am asistat de cateva ori la certuri intre el si mama lui, si am observat ca atunci cand era nervos, facea lucruri urate, vorbea foarte urat, trantea usi, rupea lucruri, spargea… Cand se linistea isi dadea seama, si ii parea rau, dar unele lucruri nu se mai puteau repara. In acea perioada a fost internat o luna in spital, pentru ca doctorii isi dadeau seama ca era un pericol pentru propria-i persoana si pentru familie. Cand s-a intors a terminat cu bine clasa a VI-a, reusind sa treaca in clasa a VII-a. In vara aceea a stat 3 luni la o manastire, loc in care s-a simtit iubit, confortabil si in care a simtit ca are prieteni. Cand s-a intos insa la scoala…totul a revenit la "normal". Din pacate eu nu l-am mai putut ajuta, intrucat m-am angajat undeva si dimineata eram ocupata. Doar seara mai veneam din cand in cand sa il mai ajut la teme. Si atunci mi-am dat seama ca baiatul devenise mai agresiv, incepuse sa chiuleasca din ce in ce mai mult, incepuse sa minta, si…in final, a pierdut anul.
Ce sa spun, am citit mult despre ADHD, pentru ca incercam sa inteleg ce anume il determina pe copil sa reactioneze asa, cum poate fi ajutat… Am intrebat psihologi..dar mare lucru nu am aflat. Despre ADHD se stiu foarte putine lucruri. Pana acum 2 ani, daca nu mai insel, ADHD nici macar nu era socotita boala la noi in tara. Din contra, toata lumea ii cataloga pe acesti copiii drept "prea rasfatati si prost crescuti" si ca parintii sunt de vina.. Din pacate, iata ca exista! Si daca noi nu facem nimic… atunci cine? Ce ne-am face daca propriul nostru copil ar fi diagnosticat cu ADHD? Cum ne-am simti daca am fi marginalizati si exclusi de oriunde?
Pentru mine aceasta experienta trait ape propria piele a fost foarte trista, am ramas profound impresionata de caz, si imi pare rau ca nu stiu ce sa fac mai departe. Probabil ca daca mi-ar fi povestit cineva nu as fi crezut… dar iata ca exista! Si noi stam nepasatori..."

Prof. Marilena R.